Trică prefațează noul sezon: „Steaua ia titlul!”

Trică prefațează noul sezon:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la Concordia Chiaj­na, fostul jucător al CFR‑ului și
Craiovei, Trică, analizează cu detașare lupta din primul eșalon,
acolo unde vede patru echipe bătându-se pentru supremație:
Steaua,
CFR, Dinamo și Rapid.

CFR a câștigat Supercupa și anunță că vrea să obțină
titlul și anul acesta. Este, în opinia ta, principala
favorită?

Este principala favorită… după Steaua. Cred că Steaua are prima
șansă la titlu, iar argumentul meu este Victor Pițurcă. Cu el
antrenor, Steaua va fi cea mai puternică echipă din
campionat.

Și CFR?
CFR este acolo, în lupta pentru supremație. Se va bate cu Steaua,
Dinamo și Rapid pentru campionatul de anul acesta.

Clujenii încep campionatul cu un meci tare la Severin, unde
acum câteva luni au tranșat practic titlul. Va reuși de această
dată Universitatea Craiova să-i învingă?

Nu știu, nu comentez nimic.

Este din cauza înțelegerii pe care ai făcut-o cu Adrian Mititelu,
să nu mai vorbești despre Șt
iința?
Motivul… vi-l voi spune altă dată. Ideea e că nu doresc să fac
vreun comentariu.

„Deac e cel mai bun de la CFR”

Sâmbătă va fi pe teren finul tău, Ciprian Deac, a cărui
creștere în valoare se spune că ți se datorează. Se spune că ține
mereu în vestiar o poză cu tine.

Eu zic că Deac este cel mai bun fotbalist din lotul clujenilor și,
probabil, cel mai bun jucător român din Liga I. A crescut enorm în
ultima perioadă, dar să-l lăsăm să-și vadă de treabă, să nu i se
urce la cap. Poza cu mine pe care o ține în vestiar dovedește că
își iubește nașul tot atât de mult cât îl iubește și nașul pe
el.


10.000 de euro dacă vorbește despre Craiova

Trică are un motiv întemeiat să nu facă declarații despre Craiova.
Conform unor surse, jucătorul a semnat o înțelegere cu clubul,
obligându-se să nu mai facă niciun comentariu în presă, pozitiv sau
negativ, la adresa Științei. În caz contrar va trebui să plătească
10.000 de euro! Trică a părăsit cu scandal Craiova după o ceartă cu
Mititelu, chiar înaintea meciului din primăvară, cu CFR.

Cei doi s-au luat la ceartă la un antrenament și au sfârșit prin
a-și arunca vorbe grele, Trică părăsind cantonamentul după ce i-a
spart, cu un tac de biliard, parbrizul mașinii lui Mititelu.
Patronul Științei a făcut plângere la Poliție, însă ulterior a
căzut la pace cu Trică după ce ultimul a semnat clauza de
„muțenie”.

16 meciuri a jucat Trică pentru
Craiova în sezonul 2009-2010, marcând un singur gol

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Un FCSB-ist mi-a oprit maşina. Zice 'te-aş mânca'". Moment încheiat incredibil cu Şumudică: "A băgat pumnul în gură"
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×